Festivalul Folcloric al „Sticlarului” a reunit iubitorii de tradiții la Poiana Codrului
Duminică, 23 august, în localitatea Poiana Codrului, comuna Crucișor, a avut loc cea de-a doua ediție a Festivalului Folcloric al „Sticlarului”.
Publicul s-a bucurat de un program folcloric susținut de îndrăgiți interpreți și ansambluri din Satu Mare și din județele învecinate, precum și de un târg de produse tradiționale și meșteșugărești. Evenimentul a inclus și o expoziție de produse de la Fabrica de sticlă din Poiana Codrului.
Festivalul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Crucișor și GAL Microregiunea Someș-Codru.
Festivalul Zestrea Oașului 2026 – o sărbătoare a tradiției, comunității și bucuriei de a fi împreună!
În perioada 20 iulie – 23 august, Negrești-Oaș găzduiește cea de-a XXVI-a ediție a festivalului, cu muzică, dans, tradiții, meșteșuguri, târguri, activități pentru copii și evenimente sportive. Un eveniment dedicat tuturor negreștenilor, de acasă și din Diaspora, pentru a ne reîntâlni și a păstra vii valorile și identitatea Țării Oașului.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a primit vizita deputatului Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România.
Duminică, 16 august 2026, a avut loc cea de-a LXIX-a ediție a Festivalului Folclorului Codrenesc „Oțeloaia”, unul dintre cele mai reprezentative evenimente din Zona Codrului. Prin cântec, joc, port popular, meșteșuguri și gastronomie tradițională, festivalul a adus în atenția publicului bogăția patrimoniului cultural al Zonei Codrului și a contribuit la păstrarea și transmiterea acestuia către generațiile viitoare.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba a primit astăzi vizita președintelui Administrației Regionale de Stat – șeful Administrației Militare Regionale Transcarpatia, Myroslav Biletskyi și a directorului adjunct al Departamentului de Cooperare Europeană, Gabriel Lizanets.
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Politica de cookies
Selectează cookie-urile pentru a accepta
Politica de Cookie
Măreşte text
Micşorează text
Alb/Negru
Contrast ridicat
Contrast negativ
Fundal deschis
Legături evidenţiate
Font lizibil
Resetare
Modulul citire text este activ. Vă rugăm permiteți ,,autoplay" paginii web sau dați click pe buton pentru a permite citirea textului.