Consiliul Județean organizează concurs pe durată nedeterminată a 3 posturi de execuție vacante în cadrul Direcției Arhitect Șef

Având în vedere prevederile art. 618 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în baza excepțiilor prevăzute de art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

Consiliul Judeţean Satu Mare organizează concurs de recrutare în vederea ocupării unei funcții publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, gradul profesional superior și a unei funcții publice de execuție vacante de consilier, clasa I, gradul profesional principal la Compartimentul Autorizări și Disciplină în Construcții - Serviciul Urbanism și Disciplină în Construcții al Direcției Arhitect Șef din cadrul aparatului de specialitate și a unei funcții publice de execuție vacante de consilier, clasa I, gradul profesional principal la Compartimentul G.I.S. al Direcției Arhitect Șef din cadrul aparatului de specialitate, durata timpului de muncă fiind una normală, de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână.

Documente