×
Anul 2021
Număr Data Titlul Dispoziției Link Evenimente ulterioare emiterii Comunicată
204
06.10.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.204/06.10.2021
privind acordarea unor majorări a salariilor de bază pentru persoanelor nominalizate în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile,pe perioada în care își desfășoară activitatea în aceste condiții
Instituției prefectului, Direcției de Dezvoltare Regională, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM
203
24.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.203/24.09.2021
privind desemnarea unei persoane cu atribuţii în implementarea măsurilor referitoare la prevenirea conflictului de interese în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Satu Mare
Instituției prefectului și tuturor direcţiile, serviciile şi comp. din cadrul ap. de spec. al CJSM și doamnelor Macioca Mihaiela – Elena şi Roca Mihaela Claudia
202
24.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.202/24.09.2021
privind desemnarea unei persoane cu atribuţii în implementarea măsurilor referitoare la interdicțiile post-angajare/la părăsirea funcției deținute în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Satu Mare
Instituției prefectului și tuturor direcţiile, serviciile şi comp. din cadrul ap.de spec. al CJSM și doamnelor Roca Mihaela Claudia şi Macioca Mihaiela - Elena
201
24.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.201/24.09.2021
privind desemnarea unei persoane cu atribuţii în implementarea măsurilor referitoare la regimul juridic al incompatibilităţilor în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Satu Mare
Instituției prefectului și tuturor direcţiile, serviciile şi comp. din ap.de spec. al CJSM și doamnelor Elek Sorina Adriana şi Macioca Mihaiela - Elena
200
22.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.200/22.09.2021
privind convocarea Consiliului Județean Satu Mare,de îndată, în ședință extraordinară,în data de 24.09.2021, ora 10.00
Instituției prefectului, Secretarului General al Județului
199
22.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.199/22.09.2021
privind numirea Comisiei de examen şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor constituite în vederea organizării şi desfăşurării examenului de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut a personalului contractual de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Satu Mare
Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și persoanelor nominalizate la art.1 și art.2
198
22.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.198/22.09.2021
privind convocarea Consiliului Județean Satu Mare,în ședință ordinară,în data de 28.09.2021, ora 14.00
Instituției prefectului, Secretarului General al Județului
197
22.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.197/22.09.2021
privind desemnarea domnului vicepreședinte Rus Ioan pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și domnului Rus Ioan
196
20.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.196/20.09.2021
privind încetarea de drept a raportului de serviciu al doamnei Colodeiciuc Lucia Doina din funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior la Serviciul Managementul Regional al Deşeurilor Urbane şi Lucrări Publice al Direcţiei Tehnice
Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM
195
15.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.195/15.09.2021
privind desemnarea domnului vicepreședinte Rus Ioan pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Instituției prefectului, Serviciuluil Resurse Umane Salarizare și dlui vicepreședinre RUS IOAN
Număr 204
Data
06.10.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.204/06.10.2021
privind acordarea unor majorări a salariilor de bază pentru persoanelor nominalizate în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile,pe perioada în care își desfășoară activitatea în aceste condiții
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Direcției de Dezvoltare Regională, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM
Număr 203
Data
24.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.203/24.09.2021
privind desemnarea unei persoane cu atribuţii în implementarea măsurilor referitoare la prevenirea conflictului de interese în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului și tuturor direcţiile, serviciile şi comp. din cadrul ap. de spec. al CJSM și doamnelor Macioca Mihaiela – Elena şi Roca Mihaela Claudia
Număr 202
Data
24.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.202/24.09.2021
privind desemnarea unei persoane cu atribuţii în implementarea măsurilor referitoare la interdicțiile post-angajare/la părăsirea funcției deținute în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului și tuturor direcţiile, serviciile şi comp. din cadrul ap.de spec. al CJSM și doamnelor Roca Mihaela Claudia şi Macioca Mihaiela - Elena
Număr 201
Data
24.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.201/24.09.2021
privind desemnarea unei persoane cu atribuţii în implementarea măsurilor referitoare la regimul juridic al incompatibilităţilor în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului și tuturor direcţiile, serviciile şi comp. din ap.de spec. al CJSM și doamnelor Elek Sorina Adriana şi Macioca Mihaiela - Elena
Număr 200
Data
22.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.200/22.09.2021
privind convocarea Consiliului Județean Satu Mare,de îndată, în ședință extraordinară,în data de 24.09.2021, ora 10.00
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Secretarului General al Județului
Număr 199
Data
22.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.199/22.09.2021
privind numirea Comisiei de examen şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor constituite în vederea organizării şi desfăşurării examenului de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut a personalului contractual de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și persoanelor nominalizate la art.1 și art.2
Număr 198
Data
22.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.198/22.09.2021
privind convocarea Consiliului Județean Satu Mare,în ședință ordinară,în data de 28.09.2021, ora 14.00
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Secretarului General al Județului
Număr 197
Data
22.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.197/22.09.2021
privind desemnarea domnului vicepreședinte Rus Ioan pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și domnului Rus Ioan
Număr 196
Data
20.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.196/20.09.2021
privind încetarea de drept a raportului de serviciu al doamnei Colodeiciuc Lucia Doina din funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior la Serviciul Managementul Regional al Deşeurilor Urbane şi Lucrări Publice al Direcţiei Tehnice
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM
Număr 195
Data
15.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.195/15.09.2021
privind desemnarea domnului vicepreședinte Rus Ioan pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciuluil Resurse Umane Salarizare și dlui vicepreședinre RUS IOAN