×
Anul 2021
Număr Data Titlul Dispoziției Link Evenimente ulterioare emiterii Comunicată
194
14.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.194/14.09.2021
privind numirea echipei de implementare a proiectului „Creșterea transparenței, eticii și integrității în administrația publică din județul Satu Mare”, cod proiect 151935
modificată prin dispoziția 254/25.11.2021 Instituției prefectului, Direcției Achiziții Publice, Direcției de Dezvoltare Regională din cadrul CJSM și persoanelor desemnate la art. 1
193
13.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.193/13.09.2021
privind numirea Comisiei de examen şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor în vederea desfăşurării examenului de promovare a funcţionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Satu Mare, în gradul profesional imediat superior funcţiei deţinute
Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și membrilor comisiei nominalizați la art.1 și art.2
192
10.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.192/10.09.2021
privind desemnarea domnului vicepreședinte Rus Ioan pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și domnului Rus Ioan
191
09.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.191/09.09.2021
privind numirea comisiei de recepție pentru serviciile de Expertiză cantitativă și evaluarea lucrărilor considerate necorespunzătoare la investiția „Modernizare DJ 108G Supuru De Sus (DN19)– Sechereșa – DJ 109N, km 0+000 – 4+910(4+750)”
Instituției prefectului, Direcției Tehnice din cadrul CJSM și persoanelor desemnate la art. 1
190
08.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.190/08.09.2021
privind desemnarea domnului vicepreședinte Rus Ioan pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și domnului Rus Ioan
189
06.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.189/06.09.2021
privind punerea în executare a dispozitivului Deciziei nr.1918/C8/1961 din 30.08.2021 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Instituției prefectului, Direcției Achiziții Publice, Direcției de Dezvoltare Regională din cadrul CJSM,Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și persoanelor desemnate la art. 2
188
06.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.188/06.09.2021
privind desemnarea domnului vicepreședinte Rus Ioan pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Instituției prefectului, Serviciuluil Resurse Umane Salarizare, dlui RUS IOAN
187
06.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.187/06.09.2021
privind acordarea unor majorări a salariilor de bază pentru persoanelor nominalizate în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile,pe perioada în care își desfășoară activitatea în aceste condiții
Instituției prefectului, Direcției de Dezvoltare Regională, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM
186
06.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.186/06.09.2021
privind admiterea cererii doamnei Gábri Evelyn-Erzsébet,, de schimbare pe cale adminisrativă a numelui de familie din Gábri în Gabri
Instituției prefectului Satu Mare, Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Satu Mare
185
02.09.2021
Dispoziția Președintelui CJSM NR.185/02.09.2021
privind desemnarea domnului vicepreședinte Rus Ioan pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Instituției prefectului Satu Mare, dl.Rus Ioan, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM
Număr 194
Data
14.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.194/14.09.2021
privind numirea echipei de implementare a proiectului „Creșterea transparenței, eticii și integrității în administrația publică din județul Satu Mare”, cod proiect 151935
Link
Evenimente ulterioare adoptării modificată prin dispoziția 254/25.11.2021
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Direcției Achiziții Publice, Direcției de Dezvoltare Regională din cadrul CJSM și persoanelor desemnate la art. 1
Număr 193
Data
13.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.193/13.09.2021
privind numirea Comisiei de examen şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor în vederea desfăşurării examenului de promovare a funcţionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Satu Mare, în gradul profesional imediat superior funcţiei deţinute
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și membrilor comisiei nominalizați la art.1 și art.2
Număr 192
Data
10.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.192/10.09.2021
privind desemnarea domnului vicepreședinte Rus Ioan pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și domnului Rus Ioan
Număr 191
Data
09.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.191/09.09.2021
privind numirea comisiei de recepție pentru serviciile de Expertiză cantitativă și evaluarea lucrărilor considerate necorespunzătoare la investiția „Modernizare DJ 108G Supuru De Sus (DN19)– Sechereșa – DJ 109N, km 0+000 – 4+910(4+750)”
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Direcției Tehnice din cadrul CJSM și persoanelor desemnate la art. 1
Număr 190
Data
08.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.190/08.09.2021
privind desemnarea domnului vicepreședinte Rus Ioan pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM și domnului Rus Ioan
Număr 189
Data
06.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.189/06.09.2021
privind punerea în executare a dispozitivului Deciziei nr.1918/C8/1961 din 30.08.2021 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Direcției Achiziții Publice, Direcției de Dezvoltare Regională din cadrul CJSM,Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și persoanelor desemnate la art. 2
Număr 188
Data
06.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.188/06.09.2021
privind desemnarea domnului vicepreședinte Rus Ioan pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Serviciuluil Resurse Umane Salarizare, dlui RUS IOAN
Număr 187
Data
06.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.187/06.09.2021
privind acordarea unor majorări a salariilor de bază pentru persoanelor nominalizate în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile,pe perioada în care își desfășoară activitatea în aceste condiții
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului, Direcției de Dezvoltare Regională, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM
Număr 186
Data
06.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.186/06.09.2021
privind admiterea cererii doamnei Gábri Evelyn-Erzsébet,, de schimbare pe cale adminisrativă a numelui de familie din Gábri în Gabri
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului Satu Mare, Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Satu Mare
Număr 185
Data
02.09.2021
Titlul hotărârii
Dispoziția Președintelui CJSM NR.185/02.09.2021
privind desemnarea domnului vicepreședinte Rus Ioan pentru a exercita temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare
Link
Evenimente ulterioare adoptării
psm::web.comunicata Instituției prefectului Satu Mare, dl.Rus Ioan, Serviciului resurse umane, salarizare din cadrul CJSM