Intervențiile la această clădire sunt necesare în contextul în care evaluările tehnice au evidențiat nevoia de consolidare a construcției, iar analiza energetică a indicat un consum ridicat de energie. Fiind vorba despre o clădire monument istoric, intervențiile vor trebui să respecte și cerințele privind protejarea elementelor arhitecturale cu valoare patrimonială. Soluțiile propuse vor trebui, astfel, să asigure atât siguranța și eficiența clădirii, cât și conservarea elementelor arhitecturale.
Specialiștii care vor realiza documentația au făcut astăzi o vizită pe teren, împreună cu reprezentanții Consiliului Județean Satu Mare, pentru a analiza situația clădirii și a identifica elementele care trebuie avute în vedere în elaborarea soluțiilor tehnice. În următoarele cinci luni vor fi realizate expertize și studii tehnice, auditul energetic, relevee, documentația tehnico-economică și documentațiile necesare obținerii avizelor. DALI va reprezenta baza tehnico-economică pentru pregătirea lucrărilor și pentru accesarea fondurilor destinate consolidării clădirilor cu risc seismic.