privind numirea doamnei Moiș Ioana Filomena, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, la Compartimentul drumuri al Serviciului drumuri și transporturi la Direcția tehnică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Satu Mare
privind numirea doamnei Ilcu Teodora Carmela, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal, la Serviciul managementul resurselor umane din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Satu Mare
privind numirea doamnei Horvath Andrea, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, la Compartimentul monitorizare al Serviciului monitorizare la Direcția de dezvoltare regională din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Satu Mare
pentru modificarea Dispoziției nr. 45/2023 privind numirea echipei de implementare a proiectului „Reabilitare, extindere și dotare Ambulatoriu de Specialitate Tășnad”, cu modificările și completările ulterioare
privind desemnarea persoanelor care să exercite controlul financiar preventiv propriu al Consiliului Județean Satu Mare și limitele de competență ale acestora
privind suspendarea prin acordul părţilor a raportului de serviciu al doamnei Chiș Șter Cecilia Florica din funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior la Serviciul Buget – Direcţie Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Satu Mare
privind numirea unei comisii pentru determinarea consumului mediu real de carburant pentru autovehiculele din dotarea parcului auto al Consiliului Județean Satu Mare
privind convocarea Consiliului Judetean Satu Mare, în sedinta ordinară, in data de 30.12.2025, ora 14 ,00
Salut!
Noi suntem cookie-urile
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Politica de cookies
Selectează cookie-urile pentru a accepta
Politica de Cookie
Măreşte text
Micşorează text
Alb/Negru
Contrast ridicat
Contrast negativ
Fundal deschis
Legături evidenţiate
Font lizibil
Resetare
Modulul citire text este activ. Vă rugăm permiteți ,,autoplay" paginii web sau dați click pe buton pentru a permite citirea textului.