În centrul dezbaterilor se află autonomia locală, protejarea democrației locale și provocările cu care se confruntă comunitățile. Participanții discută despre prioritățile Congresului pentru următorii cinci ani, sprijinirea reconstrucției Ucrainei, absenteismul școlar și consecințele eroziunii costiere. Evenimentele conexe abordează și participarea tinerilor la viața publică, precum și siguranța jurnaliștilor. Deși localitățile și regiunile europene au caracteristici diferite, multe dintre responsabilitățile lor sunt comune: să asigure servicii publice de încredere, să implice cetățenii în luarea deciziilor și să se adapteze schimbărilor sociale, economice și de mediu.
Sesiunea oferă ocazia de a prezenta experiența administrațiilor județene din România și de a cunoaște soluțiile aplicate în alte țări. Pentru județul Satu Mare, acest dialog contribuie la consolidarea cooperării internaționale și la acumularea unor experiențe care pot fi valorificate și pe plan local.