O șansă în plus pentru copiii cu nevoi speciale
O șansă în plus pentru copiii cu nevoi speciale
Copiii dezavantajați din județele Satu Mare (România) și Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria) vor beneficia de un acces îmbunătățit la servicii de sănătate mintală, printr-un nou proiect transfrontalier inițiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare.

Proiectul are ca obiectiv crearea unor condiții optime pentru desfășurarea activităților de terapie și recuperare, dezvoltarea competențelor personalului didactic și medical, implicarea activă a părinților în procesul de reabilitare, precum și elaborarea unui plan comun de cooperare pe termen lung între instituțiile partenere din cele două județe.
Partenerii ADI județul Satu Mare sunt Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare (România), Centrul Educațional al Districtului Nyíregyháza (Ungaria) și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare. 
Rezultatele așteptate în cadrul proiectului includ:
– Amenajarea unei insule modulare de terapie la CSEI Satu Mare;
– Modernizarea și dotarea sălilor de terapie la școala Bárczi Gusztáv din Nyíregyháza;
– Dotarea a 16 cabinete medicale școlare/rurale din județul Satu Mare cu mobilier și echipamente medicale;
– Formarea a 50 de specialiști (profesori, terapeuți) în metode moderne de intervenție;
– Instruirea a 100 de părinți în tehnici de terapie la domiciliu;
– Crearea unei baze de date cu actorii din domeniul sănătății mintale din cele două regiuni;
– Organizarea de ateliere, tabere transfrontaliere și schimburi de experiență;
– Elaborarea unui plan comun de cooperare pe 5 ani.
Proiectul este finanțat prin Programul Interreg VI-A România–Ungaria și are un buget de 477.999,90 EUR, din care 382.399,91 EUR finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar suma de 136.171,98 EUR îi revine liderului de proiect.