Din lungimea totală a drumului aflat în modernizare, pe 27 de kilometri au fost așternute toate cele trei straturi de asfalt, iar pe 13 kilometri se lucrează în prezent la așternerea celui de-al doilea strat de mixtură asfaltică. În paralel, au fost montați stâlpii pentru iluminarea trecerilor de pietoni.
Pe măsură ce lucrările avansează, vor fi realizate și lucrările de siguranță rutieră. Constructorii estimează că până la sfârșitul acestui an vor fi montați parapeții de protecție și indicatoarele rutiere. Investiția este realizată cu sprijinul Uniunii Europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.