29 iulie – ZIUA IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI
29 iulie – ZIUA IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI
„Deșteaptă-te, române!” – simbol al unității, demnității și identității naționale – este sărbătorit în fiecare an, la 29 iulie, drept Imn Național al României. La 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, cântecul a fost intonat pentru prima dată în mod oficial, în cadrul unei manifestări publice organizate în timpul Revoluției de la 1848. Ziua Imnului Național al României a fost marcată printr-un ceremonial militar și religios desfășurat în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare. La eveniment au participat reprezentanții Consiliului Județean Satu Mare, alături de reprezentanți ai celorlalte instituții locale și județene, cadre militare și membri ai comunității, în semn de respect față de unul dintre cele mai importante simboluri ale statului român.