×
Registru pentru evidenta proiectelor de hotarari
privind modificarea Organigramei și a Statului de funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare
privind constatarea încetării de drept, ca urmare a demisiei, a mandatului de consilier judeţean al domnului Kovács Máté
pentru aprobarea repartizării pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, fond aflat la dispoziția consiliului județean, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (6) din Legea bugetului de stat pe anul 2021, nr. 15/2021
privind modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare
privind aprobarea proiectului „Consolidarea capacității ONG- urilor și a partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local, în județul Satu Mare” și a parteneriatului aferent proiectului
privind încetarea activității Centrului social cu destinație multifuncțională pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecția copilului din Județul Satu Mare, aflat în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Satu Mare
privind modificarea Organigramei și a Statului de funcţii ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Județului Satu Mare
privind modificarea Statului de funcţii al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Satu Mare
privind aprobarea contribuției Consiliului Județean Satu Mare la bugetul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, pe anul 2021
pentru aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate de Consiliul Județean Satu Mare, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protectia Copilului a Județului Satu Mare pentru anul 2021