×
DATORIE PUBLICĂ LOCALĂ

În conformitate cu prevederile art. 76^1 alin (1) lit.f ) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, Ordonatorii principali de credite ai instituţiilor publice locale au obligaţia publicării pe paginile de internet documente şi informaţii privind registrul datoriei publice locale, precum şi registrul garanţiilor locale, actualizate anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.

Potrivit prevederilor art. 6 din HG nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările și completările ulterioare, unităţile administrativ-teritoriale, în cazul în care contractează sau garantează împrumuturi interne şi externe, au obligaţia

- să le înscrie, în registrul datoriei publice locale sau în registrul garanţiilor locale
- să publice pe pagina de internet pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, respectiv să actualizeze trimestrial următoarele date:
    a) hotărârea Comisiei, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia;
    b) valoarea finanţării rambursabile contractate şi/sau garantate, în valuta de contract;
    c) gradul de îndatorare a unităţii administrativ-teritoriale;
    d) durata serviciului datoriei publice locale a fiecărei finanţări rambursabile, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare, exprimată în luni;
    e) dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile;
    f) plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă.