Ştiri recente

turistic
gradi1
DSC_0397

Locuințele izolate primesc subvenții pentru panouri fotovoltaice

Primăriile pot depune, până în data de 10 iulie 2019, la sediul Consiliului Județean Satu Mare, dosarele de finanțare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice.

Pentru a preîntâmpina problemele care ar putea să apară la întocmirea dosarelor, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, i-a convocat pe primarii din județ la o ședință în cadrul căreia au fost discutate aspecte punctuale legate de acest subiect.

Gospodăriile izolate neracordate la reţeaua electrică pot primi de la stat fonduri nerambursabile, în valoare de 25.000 de lei pentru a-şi cumpăra şi instala panouri solare.

a DSC_0394 DSC_0400DSC_0395

Beneficiari ai acestui proiect sunt unitățile adminstrativ teritoriale, nu proprietarii de locuințe, care vor întocmi liste cu persoanele interesate să beneficieze de această subvenție. Proprietarii trebuie să-și dea acordul expres pentru ca aceste intervenții să aibă loc la nivelul gospodăriilor lor.

Programul, derulat prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) este menit să îi ajute pe românii care locuiesc la mare distanță de rețeaua electrică națională și neracordate la aceasta cu panouri fotovoltaice, astfel încât proprietarii acestora să beneficieze de condiții decente de trai.  Mai precis, sunt vizaţi cei care au o casă situată la o distanţă de cel puţin doi kilometri faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice.

Finanțarea nerambursabilă acordată de către AFM este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deservește o gospodărie. Sumele se vor acorda eșalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanțare și pe măsura implementării proiectului. În acest scop, județului Satu Mare i-au fost repartizate 18.850.000 de lei pentru 754 de gospodării izolate.

Până în data de 10 iulie 2019, primăriile vor depune dosarele de finanțare, cuprinzând documentele prevăzute în ghidul de finanțare, la sediul Consiliului Județean Satu Mare. Acestea vor fi transmise Administraţiei Fondului pentru Mediu în vederea evaluării și încheierii contractelor de finanțare.

gradi1