Ştiri recente

turistic
gradi1
7

Proiectul „Satu Mare te așteaptă acasă”, a ajuns și la Londra

„Satu Mare te așteaptă acasă”, a ajuns și la Londra. Proiectul se adresează cetățenilor români din diasporă, plecați din Satu Mare, în întâmpinarea cărora autoritățile sătmărene vin cu oferte concrete de joburi din partea angajatorilor din județ.

2 1061412314

Organizat vineri, 5 aprilie 2019, de către Consiliul Județean Satu Mare, Primăria municipiului Satu Mare, în parteneriat cu Ambasada României la Londra, la sediul Institutului Cultural Român (ICR) din Londra, a reprezentat oportunitatea ideală de a oferi informații punctuale despre evoluția dezvoltării județului Satu Mare, iar publicul evenimentului a redescoperit județul Satu Mare ca fiind unul atractiv, cu locuri de muncă pentru specialiști, cu multiple activități pentru petrecerea timpului liber, un loc potrivit pentru întemeierea unei familii.

Evenimentul din capitala Marii Britanii a fost deschis de Magda Stroe, directorul ICR Londra. Inițiatorul acestei acțiuni, Valentin Macec, consul la Ambasada României la Londra, a prezentat delegația sătmăreană participantă la acest eveniment, iar apoi a dat cuvântul șefului delegației, domnului Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare. Șeful delegației i-a salutat pe sătmărenii care muncesc și studiază în Londra și a prezentat în detaliu proiectele Consiliului Județean Satu Mare, cele aflate în derulare, dar și cele care urmează să se dezvolte în municipiul Satu Mare și în județ. Pataki Csaba a pus accent pe descrierea proiectelor privind centurile ocolitoare ale municipiilor Satu Mare și Carei, construirea noului corp de clădire al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și a prezentat numeroasele proiecte transfrontaliere care prind contur în județul Satu Mare.

Proiectul <haiacasa.sm>, dezvoltat în comun de Primăria municipiului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare, a fost prezentat auditoriului de către administratorul public al județului Satu Mare, Nagy Szabolcs. Pe această platformă de joburi, dedicată sătmărenilor, în prezent sunt înregistrate zeci de companii sătmărene care își prezintă oferta de locuri de muncă, iar informațiile sunt actualizate continuu.

“Prin acest proiect ne-am propus să creem o punte de legătură între companiile din județ și sătmărenii care muncesc în străinătate, contribuind astfel la accesul direct către cele mai bune oferte ale angajatorilor sătmăreni”, a declarat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba.

Domnul Robert Marin, consul al ambasadei, a expus şi a detaliat evoluţiile temei  Brexit, reiterând preocuparea şi grija ambasadei pentru statutul cetăţenilor români din Marea Britanie.

În încheierea evenimentului, participanții au fost poftiți la o gustare tradițională cu palincă din Oaș și vin de la ”Dobra Wine”, partea artistică fiind   asigurată de reprezentanți ai Școlii de Arte Satu Mare. Acest moment a fost o bună ocazie a delegației sătmărene de a purta discuții cu sătmărenii adoptați de comunitatea londoneză, reușind astfel să se pună la curent cu problemele cu care se confruntă cetățenii români care muncesc și trăiesc în Marea Britanie.

Din delegația sătmăreană, alături de Pataki Csaba și Nagy Szabolcs, au mai făcut parte consilierii județeni Carmen Dobra, Gheorghe Ciocan, Máté Kovács și Pintér Jozsef.

 

gradi1