gradi1

Festival dedicat vinului sătmărean

Seva strugurilor va curge din belșug și în acest an la Festivalul Vinului Sătmărean. După ce în 2017 evenimentul s-a bucurat de un răsunător succes, o nouă ediție a festivalului este programată să se desfășoare în penultimul weekend al acestei luni, mai exact în perioada 22-24 iunie 2018.

Proiectul numit “Drumul Vinului sătmărean” a fost dezvoltat în urma unei finanțări europene prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Cod SMIS: 22194.

Consiliul Județean Satu Mare, împreună cu Asociația Viticultorilor din județul Satu Mare, vă invită să vă împrieteniți cu savoarea vinurilor de pe meleagurile sătmărene și să le alegeți pe cele preferate. Zona geografică a Sătmarului reprezintă, în cazul vinului, o garanție a calității. Festivalul va celebra tradiţiile bogate ale vinificaţiei în acest ținut, care datează din secolul al 14-lea.

Event

Peste 20 de viticultori își vor prezenta vinurile de soi, obținute de pe roditoarele dealuri sătmărene, iar vinurile nobile se vor întrece în cadrul unui concurs județean, care va da ocazia viticultorilor de elită să-și promoveze rafinatele licori.

Printr-o promovare eficientă a zonei viticole și a vinurilor nobile și în afara județului, ne propunem să atragem la festival turiști pasionați de vinuri, încercând astfel să contribuim la dezvoltarea turismului viticol în această parte a țării. Turiștii vor avea posibilitatea să se întâlnească, în cadrul festivalului, cu producătorii şi să afle povestea vinurilor preferate direct de la aceştia.

Iubitorii de vin vor putea degusta din producțiile viticultorilor la căsuțele din lemn care vor fi amplasate în Piața 25 Octombrie, în timp ce numeroși artiști vor întreține atmosfera potrivită pentru a savura un pahar cu vin. Fiecare vizitator își va găsi stilul muzical preferat: spectacole de muzică populară alături de un șpriț, blues pentru un pahar cu vin roșu, pop-rock și funky pentru un vin rosé și muzică swing în compania vinurilor spumante.

Vă așteptăm, așadar, în perioada 22-24 iunie, în Piața 25 Octombrie, pentru a savura împreună renumitele vinuri sătmărene!

gradi1