gradi1

Primarii din judeţ au semnat contractele de finanţare prin PNDL

PNDLPrim-ministrul Victor Ponta, alături de viceprim-ministrul Liviu Dragnea – ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a participat sâmbătă la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare pentru proiectele de dezvoltare locală. La eveniment au mai participat preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi Mircea Govor, prefectul Eugeniu Avram, deputatul Ovidiu Silaghi, respectiv primarii sau viceprimarii localităţilor Apa, Bogdand, Cămărzana, Căuaş, Cehal, Certeze, Craidorolţ, Crucişor, Culciu, Doba, Gherţa Mică, Homoroade, Moftin, Odoreu, Păuleşti, Pişcolt, Pomi, Racşa, Sanislău, Săcăşeni, Santău, Săuca, Socond, Supur, Tarna Mare, Terebeşti, Tîrşolţ, Turţ, Turulung, Viile Satu Mare, Ardud, Negreşti-Oaş, Satu Mare şi Tăşnad. Cu această ocazie, premierul Victor Ponta i-a îndemnat pe primari să cheltuie aceste fonduri primite, urmând ca în urma unei viitoare rectificări de buget să se aloce fonduri suplimentare. Totodată, Victor Ponta a precizat că în zece zile va fi scoasă la licitaţie pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice centura municipiului Satu Mare.
În prezența premierului Victor Ponta, a vicepremierului Liviu Dragnea, a prefectului Eugeniu Avram și a președintelui şi vicepreşedintelui Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef şi Mircea Govor, Sala Mică de şedinţe a Consiliului Judeţean Satu Mare a găzduit sâmbătă ceremonia de semnare a contractelor de finanţare aferente a 53 obiective de investiţii noi şi trei obiective de investiţii în continuare, finanţate pe anul 2014, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Contractele de finanţare sunt încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Unităţile Administrativ Teritoriale. Întreg judeţului Satu Mare i-a fost alocată iniţial pe anul 2014 suma de 25.000.000 lei, din care pentru investiţii în continuare 10.344.117 lei iar pentru investiţii noi 14.655.882 lei. Această sumă a fost suplimentată recent cu 6.000.000 lei pentru finanţarea unor investiţii în continuare. Ca urmare, suma totală alocată judeţului Satu Mare este de 31.000.000 lei, din care pentru investiţii în continuare 16.344.117 lei, iar pentru investiţii noi 14.655.882 lei.
Primul ministru al României, Victor Ponta, a declarat că în zece zile va fi scoasă la licitaţie pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice centura municipiului Satu Mare.
“Vreau să vă spun că este clar că trebuie să vin, cât de des pot, pentru că unele lucruri se fac şi dacă nu vin eu, şi slavă Domnului şi felicitări tuturor celor care astăzi au semnat contracte pentru investiţii de dezvoltare locală, pentru toţi cei care au microbuze. Dar pentru alte lucruri trebuie să vin eu aici ca să înceapă, aşa mi s-a spus, că luni se dă ordinul de începere la DN 19. Dar, întrebarea mea este dacă nu veneam eu astăzi se dădea oare luni ordinul de începere?! Important este că se dă. De asemenea, în zece zile va fi pe SEAP centura municipiului. Şi întrebarea era dacă veneam peste o săptămână, tot mai era peste zece zile?! Este mai puţin important! Important este că judeţul Satu Mare, toată zona de nord a României, are nevoie de investiţii. Ideea este să nu mai fie tot timpul aceste pauze: doi ani facem ceva bun, trei ani stricăm. Cred că acesta este blestemul României pe care reuşim cu toţii să îl rupem şi să mergem să facem numai lucruri bune într-un ritm predictibil”, a declarat Victor Ponta.\
Pentru toate obiectivele de investiţii noi în sumă de 14.655.882,28 lei, în urma verificărilor documentaţiilor remise de UAT-uri la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, acesta a transmis contractele încheiate în vederea semnării. Astfel, localităţile Apa, Bogdand, Cămărzana, Căuaş, Cehal, Certeze, Craidorolţ, Crucişor, Culciu, Doba, Gherţa Mică, Homoroade, Moftin, Odoreu, Păuleşti, Pişcolt, Pomi, Racşa, Sanislău, Săcăşeni, Santău, Săuca, Socond, Supur, Tarna Mare, Terebeşti, Tîrşolţ, Turţ, Turulung, Viile Satu Mare, Ardud, Negreşti-Oaş, Satu Mare şi Tăşnad au primit sume cuprinse între 200.000 şi 500.000 de lei. Prin fondurile alocate de către Guvernul României, în sumă de 3.555.882 lei, Consiliul Judeţean va continua reabilitarea infrastructurii rutiere din tot judeţul.
Pentru obiectivele de investiţii în continuare, în sumă de 6.000.000 lei alocată suplimentar, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a transmis contractele încheiate în vederea semnării. Astfel, la Craidorolţ s-a alocat suma de 1.827.225 lei pentru asfaltarea DC 141 Eriu Sâncrai – Satu Mic – Mihăieni. La Tăşnad s-a alocat suma de 2.641.253 lei pentru construcţia noului sediu al Primăriei Oraşului Tăşnad. Judeţul Satu Mare a primit suma de 1.531.521 lei pentru construcţia unui pod pe DJ 195, km 10+905, peste râul Crasna la Domănești. Celelalte obiective de investiţii în continuare aprobate la finanţare pe anul 2014 în valoare de 10.344.117 lei au deja contracte încheiate, ele fiind semnate la finele lunii martie ale acestui an.
PNDL1

gradi1