gradi1

Festivalul folclorului de la Oțeloaia

o2Duminică, 18 august 2014  a avut loc cea de a 58-a ediţie a tradiţionalului festival folcloric de la Oţeloaia. Evenimentul s-a bucurat de un număr mare de participanți asemenea edițiilor anterioare. De data aceasta festivalul nu s-a mai organizat pe scena amplasată deasupra lacului, aici fiind un adevărat şantier, Au fost prezente oficialităţile judeţene şi locale: preşedintele Consiliului Județean  Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, deputatul Ovidiu Silaghi, directorul de cabinet al prefectului, Raul Băbţan, directorul Centrului de Creaţie, Felician Pop, principalul organizator, primarul Simion Ardelean şi mulţi alţi invitaţi.

În cuvântul lor, oficialităţile au subliniat importanţa acestei manifestări în păstrarea culturii şi a portului popular codresc.

Preşedintele Adrian Ştef i-a asigurat pe localnici de tot sprijinul Consiliului Judeţean, amintind de modernizarea drumului.

Manifestarea a fost organizată de către Consiliul Judeţean, prin Centrul de Creaţie. Ediţia din acest an a manifestării s-a bucurat şi de sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Pe scenă au urcat și au asigurat buna dispoziție:  Grupul folcloric Homoroade, Nicolae Mureșan, Ansamblul folcloric ”Ceatăra” Carei, Ansamblul folcloric ”Cununița Năzdrăvană”, Ansamblul folcloric ”Cununița”,  Formația de dansuri din Giorocuta,  Formația de dansuri ”Codrulețul” Tășnad, Formația de dansuri ”Dănțăușii Codrului” Soconzel, Malvina Madar Iederan, Ansamblul folcloric ”Cetatea Codrului” Ardud şi  Formația de dansuri din Recea (Maramureș).

o1 o4 o5 o8 o9

gradi1