gradi1

Principele Nicolae s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri sătmărean

2În cadrul vizitei programate, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a participat joi, 10 aprilie de la ora 11:00 la o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri sătmărean.
Simpozionul a fost organizat de Consiliul Județean Satu Mare, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare, Asociaţia Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest și Asociația Camera Meșteşugarilor Satu Mare, și a fost intitulat: „Calitatea mediului de afaceri şi creşterea economică”.

Evenimentul a debutat cu cuvântul de deschidere adresat de Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României.
” Vă mulțumesc pentru primirea pe care mi-ați făcut-o aici, în locul care reprezintă mediul de afaceri şi economic din județul Satu Mare. Prezentarea pe care tocmai am urmărit-o a fost foarte utilă pentru a vedea modul cum dumneavoastră vedeți oportunitățile de creștere economică din această zonă a țării.
Familia mea şi cu mine considerăm că dezvoltarea economică este o probă de patriotism şi un element esențial al dezvoltării societății noastre. Încă de la întoarcerea la Palatul Elisabeta, acum mai bine de un deceniu, organizăm Serile Palatului Elisabeta dedicate regiunilor, precum şi întâlniri dintre oameni de afaceri români şi străini. Mai recent, în 2013 şi 2014 am participat alături de unchiul meu, Principele Radu, la o nouă serie de misiuni de promovare economică sectorială a producătorilor români, în Iordania şi în Suedia. Până acum ne-am axat pe sectorul cerealier şi al vinurilor, dar sunt sigur că o inițiativă a producătorilor din Satu Mare ar fi bine primită” a declarat Principele Nicolae al României.

Simpozionul a cuprins și lansarea programului de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață din 24.04.2014, prezentare făcută de Cristian Rațiu, consilier OTIMMC Cluj. După care s-au prezentat Asociația Economică Germană-Română pentru Regiunea de Nord Vest și Asociația Camera Meșteşugarilor Satu Mare și discuții cu reprezentanții mediului de afaceri prezenți.
1

3

gradi1