gradi1

Poarta de est – Dezvoltarea infrastructurii de transport rutier între localităţile Garbolc şi Bercu

7
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef a participat vineri, 11 august în localitatea Garbolc la finalizarea proiectului    Alături de slujba religioasă au avut loc discursurile oficialităţilor şi invitaţilor.
În discursul său Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare a declarat:
Proiectul transfrontalier de realizare a unui drum între satele Bercu şi Garbolc face pare dintr-o strategie mai mare, cea de refacere a legăturilor dintre satele noastre pe care le-a despărţit atâta vreme, frontiera. De fapt, toate aceste investiţii vizează  scoaterea din izolare a unor aşezări aflate pe linia de frontieră şi care astfel vor intra din nou într-un circuit menit să le sporească deschiderea şi dezvoltarea. Intrarea României în spaţiul Schengen va avea efectele cele mai vizibile chiar în această zonă, a vecinătăţilor imediate. România mai are de făcut acest ultim pas care va desăvârşi integrarea noastră în structurile euro-atlantice. Guvernul României a făcut eforturi remarcabile pentru împlinirea acestui deziderat, iar Ungaria a sprijinit în mod activ accederea ţării noastre în spaţiul Schengen
Chiar dacă  drumul care a făcut obiectul acestui proiect nu este prea lung, el reprezintă în mod real, o legătură importantă pentru comunităţile noastre, care vor ieşi astfel dintr-o neproductivă izolare ce durează aproape de un secol. Îmi doresc ca acest drum să fie folositor cât mai repede, iar ceasul intrării noastre în spaţiul Schengen, va fi sărbătorit cu siguranţă şi de cei din Bercu şi Garbolc, care vor şti că facem parte cu toţii, dintr-o mare familie, cea europeană, fără niciun fel de oprelişti.
Evenimentul a continuat cu o festivitate dedicată sătenilor şi oaspeţilor.
8

6

5

4

3

2

1

gradi1