gradi1

Exerciţiu „Simulare prăbuşire avion” pe Aueroportul Satu Mare

Simulare prabusire avion Aeroport (7)Ieri, 11 septembrie 2013, începând cu ora 11:00, a avut loc un exerciţiu de punere în aplicare a „Planului de acţiuni de răspuns la situaţiile de urgenţă”, pe raza Aeroportului Satu Mare.
În colaborare cu instituţiile abilitate, au fost angrenaţi pentru reuşita acestui eveniment: Instituţia Prefectului Satu Mare; Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare, cu un număr de 4 autospeciale şi 27 oameni (Statul de organizare al aplicaţiei, Grupul Operativ şi Detaşamentul de Intervenţie); Consiliul Judeţean Satu Mare; UM 01930- Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii cu un efectiv de 29 de persoane şi 3 elicoptere PUMA IAR 330; Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj cu o autospecială pentru victime multiple (echipaj de 2 persoane); Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Satu Mare cu un efectiv de 19 persoane şi 3 autospeciale de intervenţie; Inspectoratul Judeţean de Poliţie Satu Mare care au pus la dispoziţie 4 autovehicule şi 7 persoane; Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare cu 4 echipaje de prim ajutor (un efectiv de 10 persoane); Unitatea Primiri Urgenţe Satu Mare şi SMURD care a participat cu un efectiv de 22 de persoane (o ambulanţă tip C-Terapie Intensivă Mobilă şi 4 echipaje de prim ajutor); Spitalul Judeţean de Urgenţa Satu Mare; CM Dr. Coica cu o ambulanţă cu echipaj complet; UM 01653 Satu Mare (Batalion 52 Geniu) cu un efectiv de 15 persoane; Crucea Roşie Satu Mare care au pus la dispoziţie spijin medical, consiliere psihologică, precum şi un efectiv de 16 voluntari (victime); Serviciul de Medicină Legală Satu Mare; Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare; ROMATSA Satu Mare, Compania Naţională TAROM SA; Serviciul de Telecomunicaţii Speciale Satu Mare; Direcţia Judeţeană de Informaţii Satu Mare; Poliţia de Frontiera Satu Mare (4 persoane); Poliţia Transporturi, cu un efectiv de 5 persoane; Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare; Brigada Diversă Pază Security SRL, cu un echipaj de 7 persoane; R.A. Aeroportul Satu Mare cu un efectiv total de 20 de persoane (victime şi salvatori) şi 6 vehicule de intervenţie.
Exerciţiul a constat în simularea unui accident aviatic, după următorul scenariu:
• Aeronava companiei “Q”, tip bimotor, cu motoare turbopropulsoare, cu capacitate maximă de 40 de pasageri, decolează de pe pista în serviciu „01”. Imediat după desprindere se observă o flamă în dreptul motorului 1. Aeronava, rămasă cu un singur motor în funcţiune, nu prinde înălţime. Echipajul încearcă să redreseze aeronava şi să o readucă la sol. Aeronava „cade” imediat după pista betonată, în zona de siguranţă, în partea de nord a aeroportului.
• La bordul aeronavei se află 38 de pasageri şi 4 membrii de echipaj.
• La bord nu se află bunuri (substanţe) periculoase.
Cantitatea de combustibil din rezervoare este de 1800kg petrol de aviaţie
Conform protocolului şi schemei de alarmare în vigoare, au fost alertate forţele de intervenţie şi de salvare abilitate.
Scopul exerciţiului:
a) Verificarea capacităţii de intervenţie a Serviciului privat pentru situaţii de urgenţă de la nivelul Aeroportului Satu Mare;
b) Verificare modului de funcţionare şi eficienţă Planului de alertare a forţelor de intervenţie;
c) Verificarea coordonării acţiunilor de intervenţie între instituţiile, societăţile, serviciile şi persoanele cheie implicate în rezolvarea situaţiilor de urgenţă;
d) Familiarizarea personalului, serviciilor şi societăţilor de pe aeroport şi din afara lui, cu atribuţiile ce le revin în conformitate cu „Planul de acţiuni de răspuns la situaţiile de urgenţă”;
e) Identificarea şi corectarea deficientelor la „Planul de acţiuni de răspuns la situaţiile de urgenţă”;

gradi1