Indexrom-cuprins00 Municipiul SATU MARE

Consiliile locale

          Situat în partea de nord-vest a României, judeţul Satu Mare (4.418 km2; 1,85 % din teritoriul naţional) este una din porţile principale ale României, având graniţe cu Ungaria şi Ucraina; judeţele învecinate sunt : Bihor, Sălaj şi Maramureş.
          Din punct de vedere fizic, teritoriul judeţului este variat, cuprinzând munţi, dealuri şi câmpia ca şi formă dominantă.
          Zona de câmpie, componentă a depresiunii Panonice, reprezintă 63% din suprafaţa totală şi se intinde în partea de vest şi sud-est a judeţului.
          Zona montană ocupă partea de nord-est şi este reprezentată de Munţii Oaşului şi o mică parte din Munţii Gutâi.
           Înălţimile muntoase cresc de la 827m în Munţii Oaşului până la 1200 m pe vârful Pietroasa din Munţii Gutâi.
          Are un climat temperat-continental, judeţul Satu Mare a fost populat cu mai mult de 100.000 de ani î.Hr., oamenii locuind pe terasele înalte din Ţara Oaşului (Remetea-Oaş, Boineşti, Calineşti-Oaş etc.).
          În această regiune Dacii au creat în circa 1000 de ani, o civilizaţie dezvoltată, în special la Medieşu-Aurit.
          Situat la intersecţia unor drumuri comerciale importante, având nenumărate resurse naturale, judeţul Satu-Mare (atestat documentar din 1181) a avut o istorie tumultoasă, cu evenimente memorabile.
          Municipiul Satu Mare se află in partea de vest a Judetului Satu Mare, la numai 8 km de punctul de trecere al frontierei româno-maghiare de la Petea; la intersecţia paralelei 47-47-30 latitudine nordică cu meridianul 22-52-30 longitudine estică.
          Fiind un oraş de graniţă, are deschideri prin căi de comunicaţie rutieră cu Ungaria pe la vama Petea, şi feroviară cu Ucraina, pe la vama Halmeu.
           Legăturile interne principale sunt constituite de ruta care vine dinspre Oradea trecând spre Baia Mare şi Sighet (prin Ţara Oaşului), precum şi de cea dinspre Zalău.
          O altă poartă de intrare şi ieşire nu numai internă dar şi internaţională, este cea creată de linia aeriană Bucureşti — Satu Mare şi de liniile aeriene cu funcţionare temporară dinspre nordul Europei.
          Satu Mare se invecineaza la :
           - nord cu Comunele Dorolt, Lazuri, Botiz;
           - est cu comunele Odoreu, Paulest;
           - sud Comunele Doba, Terebesti, Orasul Ardud, Comuna Viile Satu Mare;
           - vest cu Comunele Dorolt, Vetis.
          Municipiul are în componenţă administrativă şi localitatea rurală Sătmărel.
          Se întinde pe cele două maluri ale râului Someş la o altitudine de 126 m faţă de Marea Neagră, oraşul este aşezat pe o terasă constituită din lunca aferentă Someşului inferior.
          Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul oraşului este amplasat pe lunca Someşului de pe ambele laturi ale râului, îngustată în zona oraşului şi rnai întinsă în amonte şi aval de acesta; inundabilă în perioada precipitaţiilor abundente, cîmpia aluvionară în prelugirea luncii are configuraţii de relief variate în hotarul oraşului (grinduri, văi depresive, şesuri cu micro depresiuni, albii părăsite etc.).
           Formarea reliefului actual al zonei oraşului se datează la sfîrşitul pliocenului din era terţiară, fiind legată de colmatarea Lacului Panonic.
           Stratigrafia solurilor este reprezentată de depozitele de nisip, loess, pietriş, avînd în general 160—180 cm grosime, peste care, datorită vegetaţiei, s-au format soluri podzolice, creîndu-se astfel condiţii prielnice pentru culturile agricole (cereale , zarzavaturi, pomi fructiferi).
          Oraşul se numără printre puţinele urbe care se pot mândri cu un mileniu de existenţă atestată, sărbătorită în anul 1972.
          Descoperirile arheologice din Ţara Oaşului, Ardud, Medieş, Homorod etc. au scos la lumina o mulţime de dovezi privind asezările din epoca pietrei şi a bronzului; exista, de asemenea, dovezi privind continuitatea locuirii acestor tinuturi de catre comunitatile geto-dacice dupa cucerirea romana.
          Oraşul actual s-a format prin unirea a două oraşe Sătmar şi Mintiu.
          Toponimul Sătmar are o provenienţă mult discutată, există mai multe teorii referitoare la formarea acestuia.
          Numele celuilalt oraş, Mintiu (Németi) atestă existenţa coloniştilor germani aduşi de regina Gizella, soţia primului rege al Ungariei.
           Despre istoria timpurie a oraşului există foarte puţine informaţii documentate.
           Aceste teritorii constituiau o parte a voievodatului condus de Menumorut, una dintre cetatile de aparare din secolul al X-lea fiind la Satu Mare (Castrum Zotmar), dupa cum mentioneaza cronica lui Anonimus.
          Sătmarul este amintit de Gesta Hungarorum, scrisă de notarul anonim al regelui Bela III, ca şi cetatea Zotmarului, cucerită de unguri de la ostaşii lui Menumorut.
           În jurul vetrei orasului - Villa Zotmar - locuita de bastinasi, s-au asezat colonisti teutoni adusi la 1006 de regina Ghizela, iar mai apoi, colonisti germani stabiliti dincolo de Somes, în orasul Mintiu.
          Este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din oraş, construit între anii 1932–1937.
          Pe locul unde a fost ridicat acest edificiu se afla o altă biserică, construită între anii 1799–1803, în stil baroc.
          În această biserică a slujit renumitul cărturar Petru Bran, cel dintâi profesor de limba română din oraş şi autorul primei cărţi româneşti tipărită la Satu Mare.
          În galeria personalităţilor care au păstorit în vechea parohie se remarcă şi Ioane Marcu, unul din marii cărturari români, Constantin Lucaciu şi Dr. Vasile Lucaciu, militanţi ai emancipării naţionale, politice şi culturale.
          În anul 1926, ia fiinţă „Asociaţia Românilor Sătmăreni” ce avea drept scop strângerea fondurilor necesare construirii unei noi biserici, cea veche devenind neîncăpătoare.
          În anul 1932 încep lucrările de demolare a vechii biserici, după ce, în data de 14 iunie, se celebrează ultima Sf. Liturghie, iar Sf. Taine se duc în procesiune la biserica romano-catolică Calvaria, unde românii au ţinut slujbele religioase până în anul 1937, când s-a finalizat construirea bisericii noi.
          Planurile actualului lăcaş de cult au fost proiectate de arhitectul Victor Smighelski, iar lucrarea i-a fost încredinţată lui G. P. Liteanu.
          Edificiul impunător respectă planimetria bizantină, îmbinând-o armonios cu elementele specifice arhitecturii româneşti, păstrând structurarea spaţiului ecleziastic în nartex, pronaos, naos şi altar.
          Întreaga clădire este dominată de o cupolă centrală pe pandantive, cu un diametru de 14 m şi o înălţime la vârful crucii de 40 m.
          Conform declaraţiilor arhitectului, sistemul de iluminare este o inovaţie tehnică aplicată pentru prima oară la o clădire de mari dimensiuni.
          Razele de lumină pătrund prin arcadele largi ale tamburului cupolei şi se răsfrâng în interiorul acesteia, creând o lumină difuză ce amplifică atmosfera de linişte şi pace sufletească.
          Coloanele exterioare au capitelurile sculptate, iar placajul soclului este realizat sub forma unui brâu decorativ.
          Edificiul este înscris în lista naţională de monumente istorice.
           * S-au folosit imagini / text din -Catalogul Arhitecturii religioase din judetul Satu Mare.
          Autori : Daniela Balu - Szocs Peter Levente – Terdik Szilveszter
           * - Editura Muzeului Satmarean - 2008 .
          Lucrările de construcţie s-au desfăşurat între anii 1937–1938.
          Faţada are un pridvor deschis sub o terasă, susţinută de şase stâlpi cu capiteluri.
          Naosul este încoronat cu o cupolă ce se sprijină pe patru stâlpi uriaşi, înălţimea lor fiind de 55 m de la fundaţie.
           Absida este semicirculară, lărgită cu o proscomidie şi cu un diaconicon.
          În cele patru colţuri a fost înălţat câte un turn, clopotele fiind aşezate în turnurile din faţă.
          În exterior biserica este încinsă cu un brâu median, în forma unei funii împletite, element constructiv-decorativ întâlnit frecvent în arhitectura bisericilor din lemn.
          Motivul -funiei- împletite simbolizează, în ornamentica românească, aspiraţia către transcendent.
          Primul clopot a fost aşezat în anul 1939 şi cântărea 1653 de kg.
          Pictura interioară a fost realizată de Eugen şi Eremia Profeta în tempera, în anul 1954.
          Iconostasul respectă fidel erminia bizantină, făcându-se remarcate părţile ornamentale sculptate din lemn de brad şi tei.
           Icoanele împărăteşti sunt executate cu deosebită măiestrie, având o valoare artistică incontestabilă.
           * S-au folosit imagini / text din -Catalogul Arhitecturii religioase din judetul Satu Mare.
          Autori : Daniela Balu - Szocs Peter Levente – Terdik Szilveszter
           * - Editura Muzeului Satmarean - 2008 .
          Capela romano-catolică Sf. Iosif, orfelinatul pentru băieţi a fost fondat de canonicul Ferenc Irsik, iar biserica a fost construită în 1913.
          Mobilierul a fost realizat de o firmă specială.
          Altarul a fost realizat în stil eclectic, cu elemente baroce.
          Pictura altarului îl reprezintă pe Sf. Iosif, vitraliile sunt deteriorate.
           * S-au folosit imagini / text din -Catalogul Arhitecturii religioase din judetul Satu Mare.
          Autori : Daniela Balu - Szocs Peter Levente – Terdik Szilveszter
           * - Editura Muzeului Satmarean - 2008 .
          Palatul episcopal, construit in deceniile trei si patru ale secolului al XIX-lea, cladirea a fost inaltata din initiativa si cu sprijinul episcopului Ham Janos.
           Prima resedinta episcopala a fost in casa ordinului iezuit, transformata si adaptata.
           Aici au locuit episcopii pana in anul 1851.
          Episcopul Ham Janos nu s-a mutat in palatul cladit de el decat in ultimii ani ai vietii.
           Palatul a fost construit in mai multe etape.
          In prima a fost ridicata aripa stanga, cu capela episcopala in partea dinspre curte.
           Apoi a fost zidita aripa din dreapta, in care a fost asezat seminarul.
           Ulterior s-a construit un corp de legatura intre cele doua cladiri, care a devenit sediul vestitei biblioteci intemeiate, de episcopul Schlauch Lorincz (1873-1887).
           Fatada cladirii este impozanta, dominata de un fronton atic, un portal decrosat.
          Pilastrii omamentali cu capiteluri dorice, strajuiesc ferestrele cu ancadramente semicirculare.
           Capela episcopala simpla, construita de Ham Janos, a fost reconstruita de episcopul Boromissza Tibor conform planurilor arhitectului budapestan Ernő Foerk (1868-1934).
           Altarul capelei este adus de la Ardud, si in fata lui au fost cununati marele poet pasoptist Petofi Sandor si Szendrey Julia, fiica administratorului cetatii Ardud, la 8 septembrie 1847.
           Dupa 1990, Palatul revine in proprietatea Episcopiei romano-catolice, efectuandu-se ample lucrari de restaurare.
           (Bura, 1998. p..5-8,. Borovszky,1908, p.53,. Radosav, 1984, p.55-56).
           * S-au folosit imagini si text din Catalogul Arhitecturii religioase din judetul Satu Mare
           Autori : Imola Kiss - Daniela Balu -
          * - Editura Muzeului Satmarean - 2000
          În mijlocul pieţei se ridică Turnul pompierilor, cealaltă clădire – simbol al oraşului.
           Construcţia acestui turn se leagă de numele episcopului romano-catolic Gyula Meszlényi, care a finanţat construcţia în scopul observării şi opririi cât mai rapide a incendiilor izbucnite, anul de realizare fiind 1904.
          Placa de aramă cu stema oraşului din vârful Turnului pompierilor s-a preluat de pe vârful fostei primării.
          Turnul pompierilor s-a renovat nu demult şi este deschis vizitării, oferind publicului o panoramă unică asupra oraşului.
          Planul bisericii cu două turnuri şi sanctuar poligonal a fost realizat de Albin Tischler, parohul satului Urziceni.
          Biserica a fost consacrată în 1844, fiind şi prima biserică din zonă realizată în stil neogotic.
          Din cauza slabei consistenţe a terenului, edificiul a fost renovat radical în anii 1907 şi 1909.
          Turnurile au fost înălţate, iar nava lărgită cu capele şi navă secundară.
          Altarul a fost realizat de meşterul austriac Albin Hölzer.
          Pe parcursul secolului al XIX-lea biserica a fost îngrijită de către iezuiţi.
           * S-au folosit imagini / text din -Catalogul Arhitecturii religioase din judetul Satu Mare.
          Autori : Daniela Balu - Szocs Peter Levente – Terdik Szilveszter
           * - Editura Muzeului Satmarean - 2008 .
          Hotelului Dacia, poate cea mai reprezentativă piesă arhitecturală din centrul vechi, piaţa de odinioară a oraşului.
          Pe locul vechii primarii a orasului care data din anii 1768-1772, proiectul constructiei a fost premiat la un concurs de arhitectura de la Viena.
           În 1901 a început construirea hotelului în stil secession.
          Pe faţada ornamentată cu elemente florale apare şi stema oraşului Satu Mare, iar motivele decorative păstrează stilul unic şi în interiorul clădirii, realizat cu aceeaşi eleganţă perseverentă.
          Sala de spectacole a complexului găzduieşte astăzi Filarmonica Dinu Lipatti şi se remarcă prin trăsăturile acustice deosebite şi prin decorarea interioară de o frumuseţe copleşitoare.
          Clădirea care găzduieşte astăzi secţia de artă a Muzeului Judeţean, a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în stil neogotic, fiind declarată monument de istorie şi arhitectură – cunoscută în oraş sub numele de - casa Vecsey.
          Pe acest teren se afla în secolul al XVIII-lea o clădire ce servea ca depozit al cetăţii Satu Mare.
          În această clădire a fost semnată în anul 1711 pacea de la Satu Mare, în urma înfrăngerii răscoalei lui Francisc Rakoczy al II-lea.
          Clădirea are o planimetrie în formă de L fiind compusă din două corpuri diferite ca stil arhitectural, provenind din perioade diferite de construcţie.
          Pe locul acestor două edificii era o veche clădire cu un etaj, cu un portal de intrare încadrat de un arc în plin centru, aparţinătoare cetăţii Satu Mare.
          În 1798, baronul Vecsey cumpără clădirea realizată în stil baroc în formă de L având un coridor deschis cu arcade semicirculare.
          Astăzi se mai păstrează un corp din această construcţie, care este socotită cel mai vechi edificiu civil păstrat din oraş.
          În anul 1842 s-a ridicat corpul de clădire în stil neogotic, cu parter şi un etaj.
          Faţada este construită din două registre cu nouă deschideri ogivale reprezentând la parter uşi de acces, din care doar aceea din centru este funcţională, iar la etaj, dispuse simetric, ferestrele delimitate de ancadramente simple, cu excepţia ferestrei centrale, de deasupra porţii de intrare care este înscrisă într-un ancadrament-acoladă, terminat în partea superioară cu un fleuron stilizat în manieră gotică.
          Imaginea de ansamblu a clădirii este echilibrată, un plus de monumentalitate oferindu-i un fronton triunghiular suprasituat ferestrei centrale de la etaj, cu o deschidere circulară în care se află montat un grilaj polilobat.
          Sistemul de boltire este diferenţiat: a vela, semicilindric sau plat.
          Ulterior, în partea dinspre curte s-a adăugat un corp menit să adăpostească casa scărilor.
          Expoziţia de bază a secţiei de artă a Muzeului judeţean cuprinde operele unor personalităţi artistice reprezentative ale artei plastice româneşti din secolul nostru: Henri Catargi, Dumitru Ghiaţă, Eustaţie Stoenescu, Iosif Iser, Corneliu Baba, Aurel Ciupe, Petre Abrudan, Ştefan Popescu, Bene Jozsef, Ion Sima, Ion Jalea, Ion Irimescu, Vida Gheza, Ion Vlasiu, Ovidiu Maitec, precum şi sătmărenii Aurel Popp şi Paul Erdos.
          Colecţia mai cuprinde lucrări ale unor reprezentanţi de seamă ai Centrului artistic de la Baia Mare precum: Ziffer Sandor, Mikola Andras, Kadar Gheza, Eugen Pascu, Mund Hugo etc.
          Colecţia de artă plastică contemporană cuprinde lucrările unor artişti de prestigiu ca Ion Sălişteanu, Ion Pacea, Constantin Piliuţă, Ion Gheorghiu, Vasile Kazar, Octav Grigorescu, Marcel Chirnoagă, Brăduţ Covaliu, Vasile Dobrian, Paulovics Laszlo, Toros Gabor şi mulţi alţii, precum şi numeroşi artişti sătmăreni.
          Muzeul judeţean este una dintre cele mai importante instituţii de cultură ale judeţului Satu Mare.
           El are în componenţa sa secţiile şi obiectivele patrimoniale:
           * Secţia istorie-etnografie (b-dul V.Lucaciu nr.21), care cuprinde:
           - sediul central, etnografie şi mineralogie,
           - laboratorul zonal de restaurare-conservare,
           - bibliotecă, bibliotecă franceză.
           * Secţia de artă (p-ţa Libertăţii nr.21)
           * Muzeul Orăşenesc Carei (in castelul Karolyi) cu secţii de arheologie şi ştiinţele naturii
           * Muzeul Orăşenesc Tăşnad cu secţii de istorie şi etnografie
           * Muzeul Şvăbesc Petreşti
           * Muzeul Moţilor Scărişoara
           * Muzeul Maghiar Bogdand
           * Complexul memorial Ady Endre
           * Casa memorială Dr. V.Lucaciu – Apa
           * Casa memorială Dr.Aloisie Tăutu – Valea Vinului
           * Gospodăria codrenească-Chilia
           * Biserica de lemn din Soconzel
           * Rezervaţia arheologică Bobald-Carei
           * Cuptoarele dacice de la Medieşul Aurit
           * Muzeul etnografic în aer liber de la Măriuş
           * Casa ţărănească, sec. XVIII-Călineşti-Oaş
           Clădirea actuală a sediului central a fost construită în 1936.
          Ea a avut destinaţii administrative – Prefectura judeţului în perioada interbelică, sediul Consiliului popular judeţean şi al Comitetului judeţean Satu Mare al P.C.R.
          Realizată în maniera şcolii de arhitectură românească din deceniul al patrulea al secolului nostru, are două niveluri, remarcându-se ca element caracteristic linia dreaptă ce alternează cu arcurile semicirculare ale ferestrelor clădirii, care articulează cele două faţade : cea principală de pe str. V.Lucaciu şi cea de pe Calea Traian.
          Clădirea câştigă în monumentalitate prin cele cinci coloane adosate faţadei principale.
          Funcţionează într-o clădire construită în 1889, în stil neoclasic, cu un etaj.
          Faţada, realizată în trei registre, din care cel din centru este decroşat în profil semicircular, cu un acoperiş cupolă, are la parter un pridvor susţinut de patru stâlpi.
          Ferestrele faţadei sunt boltite şi au un ancadrament terminat în partea superioară cu frontoane triunghiulare decorative.
          Sala de spectacole a fost construită să cuprindă 800 de locuri; este decorată în stucatură, cu motive specifice epocii.
          Arhitecţii au fost Voijta Adolf şi Sziksay, iar decoraţiile şi frescele interioare au fost executate de Spanraft şi Hirsch.
           Mişcarea teatrală sătmăreană are vechi şi remarcabile tradiţii.
          Primul spectacol de teatru a avut loc la 1790, fiind susţinut de către o trupă de teatru sub conducerea lui Moricz Gyorgy.
          Între 1814-1816 sunt atestate treceri ale unor trupe de la Oradea şi Debrecen.
          Odată cu înfiinţarea Societăţii pentru fond de teatru român 1870 s-a produs o grupare a forţelor culturale româneşti intr-un front programatic şi s-a asigurat un cadru organizat luptei pentru o instituţie teatrală românească.
          În 1872 se organizează prima adunare generală a Societăţii pentru teatru român din Transilvania, ocazie cu care are loc un program artistic teatral şi muzical urmat de un bal iar Iosif Vulcan ţine conferinţa -Schiţă din istoria teatrului.
          Până în anul 1848 spectacolele teatrale s-au dat în clădirea hanului -La arborele verde- pe locul -Casei albe-, din p-ţa Libertăţii, în casa Jeney, pe locul actualului Tribunal judeţean, construită în 1799, în grădina Kotro, pe locul actualei pieţe de alimente nr.1, unde s-a lansat celebra artistă din secolul trecut Prielle Cornelia.
           În anul 1844, s-a construit o clădire care adăpostea cazinoul civil şi teatrul era vechea primărie a oraşului din p-ţa Libertăţii.
          Manifestări de artă s-au realizat şi în cadrul -Societăţii de lectură a elevilor sătmăreni (1859-1976).
          După 1 decembrie 1918, mişcarea teatrală română sătmăreană se leagă de numele lui G.M.Zamfirescu, care între anii 1922-1924, organizează spectacole teatrale cu trupe de tineri amatori din acest oraş.
          Totodată, el iniţiază o intensă campanie de presă pentru înfiinţarea unei trupe profesioniste de teatru românesc.
          În 1932, Teatrul Naţional se află în turneu la Satu Mare sub conducerea lui Ion Marin Sadoveanu, dând reprezentaţii cu Hamlet de Shakespeare, rolul titular fiind interpretat de renumitul actor Aristide Demetriad, luceafărul scenei româneşti.
          Imediat după al doilea război mondial un grup de tineri români alcătuiesc o echipă de teatru de amatori intitulat Zorile din 1945 până în septembrie 1946 această formaţie a prezentat mai ales spectacole de estradă: Satu Mare Melody; Freamătul tinereţii; Fu-Fu Melody.
          O iniţiativă locală valoroasă duce la apariţia în octombrie 1947 a Asociaţiei române pentru cultură şi artă Satu Mare, cu scopul de a milita pentru un teatru românesc profesionist.
          În cadrul asociaţiei cu aprobarea direcţiei generale a teatrelor din Bucureşti, s-a realizat o colaborare fructuoasă cu Teatrul de Vest Oradea.
          După fiecare premieră la Oradea, colectivul Teatrului de Vest se deplasa la Satu Mare, repetând premiera.
          Aceasta s-a întâmplat până la data de 16 mai 1947, dată la care s-a constituit Asociaţia pentru cultură, teatru şi artă Constantin Nottara Satu Mare şi care urmărea să asigure fondurile pentru salariile actorilor şi funcţionarilor teatrului, recrutarea de actori din Bucureşti şi angajarea lor la Satu Mare.
           După realizarea acestor obiective, la 6 decembrie 1947 se deschide stagiunea Teatrului Constantin Nottara Satu Mare cu piesa Păianjenul, de A. DE Herz, în prezenţa directorului general al teatrelor Al. Kiriţescu.
          Teatrul a funcţionat astfel până în septembrie 1948 când a intrat ăn vigoare noul sistem de funcţionare al teatrelor.
           Actori binecunoscuţi în ţară şi peste hotare au activat la Satu Mare, la teatrul Constantin Nottara dând un înalt prestigiu acestei instituţii. Geo Barton, Elena Bodi- Mihuţ, Ştefan Iordănescu, Virgil Fătu, Iancu Economu, au fost angajaţi permanenţi iar printre cei invitaţi să joace pe scena sătmăreană întâlnim actori ca: George Vraca, Grigore Vasiliu-Birlic, Dina Cocea, Marcel Anghelescu, Luci Stănescu, George Mărutză, Florin Scărlătescu şi alţii.
          La organizarea şi reuşita activităţii Asociaţiei pentru teatru, cultură şi artă Constantin Nottara Satu Mare şi a Teatrului, o contribuţie nepreţuită a adus preşedintele acesteia, reprezentant în acelaşi timp al Direcţiei generale a teatrelor pentru Satu Mare, generalul în rezervă Victor Popescu.
          Teatrul de Nord are două secţii: secţia română şi secţia maghiară numită Harag Gyorgy.
           Pe lângă sala de spectacole teatrul mai dispune de o sală Studio cu 100 de locuri.
          Clădirea este o aripă a Hotelului Dacia, construită în 1902.
          Stilul este secession, pe zidărie portantă, planşe din arce de cărămidă pe traverse metalice.
          Holul are coloane şi două scări care duc la mezanin.
          Sala de concerte este flancată de colonade.
          Cupola este bogat ornată şi pictată în elemente de mozaic floral.
          Capacitatea sălii este de 320 locuri.
           Acustica este renumită.
           Muzeul judeţean deţine în colecţia sa instrumente muzicale din perioada sec. al XVIII-lea când se atestă începutul tradiţiei muzicii culte sătmărene.
          Primele societăţi care au cultivat acest gen au fost: - Societatea de lectură a studenţilor din Satu Mare al - Casinei meseriaşilor - Societatea corala care-l avea în frunte pe compozitorul şi dirijorul Meder Mihaly; - Societatea corală de cîntări şi muzică- care avea orchestră şi şcoală de muzică.
          În 1920 se înfiinţează un Conservator orăşenesc, condus de Adrian Demian iar din 1924 devine - Reuniunea de cântări şi muzică Vasile Lucaciu cu o formaţie orchestrală - Societatea filarmonică, înfiinţată în 1922 de Aug. Ferenţiu.
          Unele concerte aveau loc în casa renumitului avocat şi apoi în Sala Urania, fostul cinema Popular.
          Au concertat la Satu Mare: Bela Bartok; George Enescu.
           În 1947 se reorganizează - Societatea filarmonică şi în scurt timp, devine - Orchestra simfonică de stat Satu Mare.
          Din 1991 se numeste Filarmonica Dinu Lipatti.
           Filarmonica sătmăreană are câteva manifestări proprii care i-au adus popularitate şi prezenţe concertistice deosebite; Zilele muzicale sătmărene, Festivalul tinerilor dirijori, Festivalul Ştefan Ruha.
          Clădirea bibliotecii judeţene este construită în stil neoclasic şi datează din secolul trecut.
          Tradiţia cărţii pentru public şi a lecturii organizate este veche în Satu Mare.
          Petru Bran fondează la 1862-1869 - Societatea de lectură.
          Biblioteca, spune el, este pentru tinerii iubitori de carte ceea ce este câmpia pentru albine. Ioane Marcu (1871 – 1887), Dariu Pop (1887 – 1963) fac cercuri de lectură la şcoli.
          Se cunoaşte un - cerc de lectură al micilor meseriaşi 1892.
          În perioada interbelică funcţiona o bibliotecă la - Casa albă.
           Biblioteca actuală s-a înfiinţat la 1 februarie 1951 şi se numea Biblioteca Raională Satu Mare cu sediul pe str. Horea nr.7.
          Din 1974 se va transforma în Bibliotecă Judeţeană cu sediul pe str. Decebal nr. 2
          În această perioadă colecţiile bibliotecii au evoluat de la 3421 volume la sfârşitul anului 1951, la 320.000 volume la sfârşitul anului 1997.
           Acest număr cuprinde atât colecţiile curente, cât şi colecţiile speciale bibliofile de peste 70.000 volume, peste 200 periodice româneşti şi străine începând cu sec. XIX.
          Există aici un bogat fond de carte maghiară din fondurile Liceului reformat Satu Mare, Liceul piarist din Carei, a bibliotecii Emerich Teleki din Satulung, carte franceză şi germană.
          Viaţa economică actuală este caracterizată prin prezenţa din ce în ce mai importantă a capitalului străin, cu sector de servicii în dezvoltare dinamică şi diversificare industrială (componente de maşini, textilă, alimentară, producţia mobilei).
           Un nou pas în dezvoltarea industrială este realizarea parcului industrial din sudul oraşului.
          Pe lângă funcţia administrativă de reşedinţă judeţeană, în Satu Mare funcţionează instituţii culturale importante: Teatrul de Nord cu secţie română şi maghiară, Filarmonica Dinu Lipatti, Muzeul Judeţean, Muzeul de Artă.
          Activitatea acestora este completată cu festivaluri variate şi din ce în ce mai numeroase.
           Dintre instituţiile de învăţământ se remarcă liceele şi şcolile profesionale, multe dintre ele fiind renumite în ţară pentru elevii bine pregătiţi pe care îi formează.
           În ultimii 15 ani în Satu Mare s-au înfiinţat mai multe instituţii de învăţământ superior (filiale ale universităţilor particulare sau de stat din alte centre academice) care oferă posibilităţi multiple de studii superioare şi aprofundate pentru cei interesaţi.
          Obiective de investitii :
           - Pod peste raul Somes Satu Mare
           - Imbunatatirea sistemului de alimentare cu apa potabila, colectarea apelor uzate
           - Amenajarea centrului de consiliere SPAS
           - Reamenajare de locuinte pentru tineri.
           - Drum expres Petea – Satu Mare – Baia Mare.
           - Reabilitare drum Satu Mare (DN 19A) - Hideaga (DN 1C) [DJ 193].
           - Colaborarea în domeniul învăţământului tehnic Grup şcolar UNIO.
           - Cercetare comună, cu privire la coeziunea economică şi socială din zona de frontieră cu numele Salvaţi valea Someşului : elaborare studii, editare publicaţii, înfiinţarea unui birou de documentare ecologică, între Universitatea de Vest Vasile Goldiş filiala Satu Mare şi Universitatea din Debrecen.
           - Încurajarea schimburilor multiculturale între tinerii români şi maghiari, Liceul teologic ortodox Nicolae Steinhardt, Liceul Sf. Bazil Hajduborog, Hajdubihar.
           - Centre de competenţă în 5 meserii (Reparaţii auto, instalaţii sanitare, prelucrări mecanice, automatizări şi tâmplărie) Asociaţia Camera Maşteşugarilor Satu Mare (PT).
           - Dezvoltarea resurselor umane în domeniul meşteşugurilor şi turismului, din mediul rural Asociaţia Meşteşugarilor Satu Mare.
           - Centură Satu Mare.
           - Reabilitare linia CF 400 Satu Mare – Baia Mare.
           - Reabilitare linia CF 402 Satu Mare – Oradea.
           - Construire centru de informare turistică.
           - PET-urile, deşeuri folosite ca material alternativ pentru construirea de locuinţe atipice.
          Prevede :
           - Închiderea tuturor depozitelor neconforme urbane şi a gropilor de gunoi din mediul rural;
           - Construirea unui depozit regional în localitatea Doba în conformitate cu standardele UE;
           - Construirea a două staţii de transfer la Negreşti Oaş, respectiv Carei;
           - Construirea a patru microstaţii de transfer transfer:Tăşnad, Beltiug, Valea Vinului, Livada;
          Principala raţiune de a utiliza staţii de transfer în sistemul de management al deşeurilor este reducerea costurilor de transport a deşeurilor către locaţiile de depozitare care se concretizează în reducerea consumului de combustibil şi a costurilor de intreţinere ale camioanelor.
          Staţiile de transfer deşeuri oferă şi următorele avantaje:
           - posibilitatea de a sorta grosier deşeurile înaintea depozitării lor
           - flexibilitate în selectarea opţiunilor privind depozitarea deşeurilor unde vor fi depozitate, într-o primă etapă , deşeuri menajere colectate din zona rurală;
           - Extinderea colectării în zona rurală ce va duce la reabilitarea terenurilor afectate de depozitarea necontrolată şi va ridica standardul serviciilor în zona rurală;
           - Noi cerinţe şi reglementări cu privire la colectare, sortare, valorificare şi obiceiuri de colectare a deşeurilor din fiecare gospodărie în parte, necesitand implicarea populaţiei.
           - Implementarea colectării selective duale (partea umedă şi partea uscată) urmând să se treacă la selectarea multiplă.
          Localitatea Satu Mare este infratita cu :
          WOLFENBUTTEL - GERMANIA www.wolfenbuttel.de
          ZUTPFEN - OLANDA www.dsz.nl/zutpfen
          NYIREGYHAZA - UNGARIA www.nyiregyhaza.hu