Ştiri recente

turistic
gradi1

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență

91601477_215826846179457_1115526057584230400_nAstăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a fost amplasat un container destinat pacienților suspecți de infecția cu noul coronavirus. După triajul epidemiologic realizat în cort, persoana care prezintă simptome va aștepta în containerul special amenajat pentru a fi transferată la spital, în condiții de maximă siguranță, pentru a-i proteja pe ceilalți pacienți.

Pentru funcționarea optimă a secțiilor, Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș a mai fost dotat cu 15 injectomate, 10 paturi pentru secția de Anestezie și  Terapie Intensivă, 2 tărgi și 1 videolaringoscop.

De asemenea, de astăzi, în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș, se asigură asistența medicală la unele specialități pentru următoarele situații: controale postoperatorii, suprimarea firelor de sutură, schimbarea aparatului gipsat, pansamente, monitorizarea gravidelor, administrarea de citostatice.

Consultațiile au loc de luni până vineri, în baza programărilor telefonice, după următorul program:

–           Chirurgie generală: 08 – 12

–           Ortopedie-traumatologie: 08-12

–           Obstetrică-Ginecologie: 08-12

–           Oncologie: 08 – 15.

În această perioadă, toți medicii din cadrul Ambulatoriului vor acorda consultații telefonice pacienților asigurați, urmând ca prescripțiile medicale să fie transmise pacienților în format electronic. Programul și numerele de telefon pot fi consultate la următorul link: https://bit.ly/3bU0b9D.

gradi1